aberatii-albastre

In
bar mai erau alti oameni cu alte idei. Unii cu idei mici, negre, cu
capetele bandajate, altii cu idei dolofane si imbracate sumar.

In
coltul stang, doi oameni imparteau o idee. Era mica, si cu nasul pe
sus. Fiecare tragea de cate o mana, si nu parea sa le pese de chinul
prin care trecea saraca idee. Probabil, la sfaristul luptei va ajunge o
idee ciufulita, cu hainele rupte, care abia se tine pe picioare. Dar
mai era pana atunci.

Existau si oameni fara idei. Acestia erau tacuti si sedeau langa usa.

Cand am intrat in bar, s-a
facut liniste. Auzeam doi tantari si o musca. Din pacate linistea nu a
durat mult. Dupa doar cateva secunde, ideile mai curajoase, au inceput
sa arunce in mine cu privirile lor. Omenii mai curajosi, aruncau in mine cu ideile lor.

S-a facut galagie. O galagie pe care abia o suportam. Ideile urlau, radeau, plangeau. Unele ardeau in
flacari, iar altele se inmulteau intre ele. Unele idei isi smulgeau
parul din cap, altele smulgeau parul din capul altor idei. Restul
smulgeau parul din capul stapanilor. Eu ma stergeam cu batista pe fata.

Singurii care continuau linistiti sa isi bea cafeaua, erau oamenii de langa

usa.

Am
facut un semn cu mana, si linistea se lasa din nou peste local. Am
asteptat putin pentru a ma asigura ca atentia tuturor era indreptata
spre mine, apoi am spus ce aveam de spus si am plecat.

Probabil
ca am ucis mii de idei (printre care, si o idee mica si ciufulita, cu
hainele rupte, care abia se mai tinea pe picioare). Nu imi pasa. Am
facut curatenie. Mereu fac.

Eram
aproape pe partea cealalta a drumului, cand am auzit ceva care m-a
facut sa ma opresc. Am ramas nemiscat. Am ciulit urechile si am
ascultat.

Singurul
om din bar, inca statea la masa cu ideile lui. Erau inalte si frumoase.
Rochiile negreu pareau neatinse de harmalaia care se sfarsie cu cateva
minute in urma. Sedeau drepte, si se priveau in ochi. Unul dintre acei oameni care sedeau odinioara langa

usa, era acum la bar, servind. Celalalt se grabea sa aduca omului cafeaua.

- Am ramas singure, spuse Prima Idee abia miscandu-si buzele.

- Sunteti la fel de singure ca si mai inainte, raspunse omul cu palarie si baston, pe un ton bland.

- Nu inteleg.

A Doua Idee tusi usor, dupa care interveni in discutie.

- Nici eu nu inteleg. Criticul a ucis aproape toate ideile. Restul
au fugit disperate pe unde au apucat. Impreuna cu ele au murit, sau au
fugit si stapanii. Atunci eram mai multe, acum suntem doar noi. Cum
putem fi la fel de singure?

- Dar voi nu sunteti ca ele, adauga omul cu palarie si baston, pe acelasi ton bland si placut.

- Nu suntem idei? Se rasti A Treia.

- Sunteti mai mult decat atat …

Omul
trase adanc aer pe nari si lua o inghititura din cafeaua fierbinte.
Ideile il urmareau nerabdatoare. Dupa putin timp, omul continua. De
aceasta data, vocea ii era puternica si aducea a tunet si a furtuna.

-
Sunteti mai puternice si mai frumoase decat ideile. Sunteti mai
intelepte si mai pretioase decat orice idee a pus piciorul vreodata in
barul acesta. Sunteti, de asemenea, indistructibile, rationale si
constiente de sine. Criticul nu are treaba cu voi. Nu va vede si nu va
aude. Poate detecta mirosul vostru discrect si placut, dar acest lucru
nu il ajuta cu nimic. Sunteti idei, dar sunteti si altceva..

Omul
cu palarie facu din nou o pauza. O noua inghititura de cafea ii alunca
incet pe gat. Vocea ii reveni la normal, ba chiar parea sa fie mai
calma.

- Voi … voi sunteti visele mele.

De atunci astept sa se trezeasca. Stau nemiscat in mijlocul drumului, gata de atac. Niciodata nu am pierdut.

… Toti se trezesc pana la urma.

În cea de-a patra lume, lumina e galbenă cu bretele negre. Din depărtare pare a fi o roată. De aproape are înfăţişarea unui pitic cu urechi lungi. Vorbeşte rar. Nimeni nu a înţeles până acum limba luminii, motiv pentru care nu se poate spune că lumina vorbeşte. S-ar putea doar sa scârţâie din când în când.
 
Până ajunge în lumea mea, lumina e deja obosită. Nu mai are formă şi nici miros. Se odihneşte o dată la trei paşi, si mănâncă mult. Câteodată doarme. Atunci ii văd aura albăstruie. Altădata râde, şi atunci pare a fi purpurie. Când se uită la mine, e galbenă. În rest, e vizibilă doar cu ajutorul a două lentile speciale, pe care puţini şi le permit.